Expoziția de pictură din Banat (1780 – 1914) propune publicului o incursiune în arta plastică din această provincie prin intermediul unor lucrări aflate sub influența Barocului târziu și a neoclasicismului, a curentului Biedermeier și a academismului practicat de Academia de Artă din Viena, piese aparținând unor familii care au scris istoria acestei provincii în epoca modernă, după încorporarea Banatului în Regatul Ungariei la sfârșitul secolului al XVIII-lea, traversând veacul al XIX-lea cu Banatul ca parte integrantă a Austro-Ungariei până în pragul primului război mondial.

Comanditarii portretelor din această provincie central-sud-est-europeană se găsesc sub influența modei vieneze, efigiile lor fiind realizate de pictori peregrini. Portretul constituia genul de pictură cel mai frecvent întâlnit în rândul reprezentanților diverselor comunități cultural-lingvistice ale Banatului (Johann Jakob Stunder, Anselm Wagner, Sava Petrović, Mihail Velceleanu și Károly Brocky). Abia la mijlocul veacului al XIX-lea peisajul apare în repertoriul tematic frecventat de artiști la solicitarea comanditarilor din Banat în forma peisajului narativ care transmite privitorului informații despre frumusețea naturii în această provincie și a portului popular (Joseph Krämer, Imre Vizkelety). În deceniile trei și patru se stabilesc temporar în orașele din Banat (Lugoj, Caransebeș, Oravița, Becicherecu Mare, Biserica Albă, Vrșeț, Timișoara) o seamă de artiști, unii cu studii la Academia de Artă din Viena.
*sursa