Arta stradală din Timișoara

Arta stradală din Timișoara


Text

În perioada 9 iulie-31 august 2019,în cadrul unui deosebit eveniment de graffiti, tunelul auto, care face parte din ansamblul Iulius Town,  devine galerie de artă stradală pentru unii dintre cei mai buni artiști din lume. Printre aceștia se numără Nicolas Romero Escalda , care semnează sub numele de Ever Siempre, unul dintre cei mai influenți artiști din domeniu. Festivalul este organizat cu sprijinul Corinei Nani, lector universitar la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara şi cu cel al lui Sergio Morariu, președintele Fundației Enduromania.

    Cea mai mare pictură murală din România a fost creată la Timișoara, pe 23 octombrie 2019, în cadrul proiectului Memoriile Cetății – al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. Timp de o săptămână, 4 artiști români au pictat pe un perete de peste 500 , fațada unei clădiri industriale de pe malul Begăi, un siloz aparținând CEREALCOM. Pictura înglobează trei portrete, patru stiluri diferite și simbolizează diversitatea, dar și libertatea de exprimare de care avem parte astăzi. Lucrarea face parte din proiectul Memoriile Cetății în cadrul căruia peste 20 de artiști intervin în spațiile publice pentru a marca altfel decât ne-am obișnuit 32 de ani de la Revoluția de la Timișoara.  Tot de la acest moment, benzile desenate despre oameni, întâmplări și povești din zilele Revoluției de la Timișoara vor decora 23 de stații de tramvai.

     Cenușiul orașelor mari este încet-încet învins la Timișoara unde un pasaj auto a devenit o galerie neobișnuită, botezată Undertown Street Art Gallery, parcări anoste au fost populate cu ființe fantastice, o fostă fabrică de textile în stilul fără stil al industriei comuniste a primit pe fațadă un uriaș biciclist, iar un siloz scorojit de pe malul Begăi găzduiește un splendid portret, extins pe 500 metri pătrați.


Sursa poza: https://timisoaraazi.ro/pasajul-undertown-gazduieste-cea-mai-mare-expozitie-de-street-art-din-timisoara/

Alte sugestii

TENUE Multibrand luxury shop
Lucruri pe care trebuie să le faci în Timișoara
Turist in Timișoara
Povestile Timisoarei