Bayadera - balet

Versiunea originală a baletului, în trei acte și o apoteoză (actul IV), aduce în prim-plan, în India, conflictele specifice baletului romantic, în care se îmbină iubirea, gelozia, intrigile, crima și răzbunarea. În apoteoză, concepută ca un epilog, Solor, după ce are viziunea Regatului Umbrelor, se vede obligat să se căsătorească cu Gamzatti. În momentul ceremoniei se împlinește profeția de răzbunare a baiaderei Nikiya: o furtună puternică se dezlănțuie, iar templul se prăbușește, strivindu-i sub dărâmături pe rajah, marele brahman, Gamzatti și Solor. Uniți pentru veșnicie prin moarte, Nikiya și Solor pășesc împreună în paradis. La fel ca în „Giselle”, Ea, prin puterea iubirii care depășește granițele morții, îl eliberează pe El de obstacolele și greșelile proprii condiției umane. La această apoteoză s-a renunțat în 1919, pe motiv că, pentru punerea ei în scenă, era nevoie de o prea mare desfășurare de forțe (mijloace tehnice, mașiniști etc.).

Interesant este că, doi ani înainte de „Baiadera”, Marius Petipa a realizat coregrafia divertismentului de balet din „Aida” pentru premiera operei la Teatrul Mariinsky din St. Petersburg. Asemănarea dintre cele două creații este uimitoare: la fel ca în operă, baletul evocă rivalitatea dintre două femei, una prințesă, cealaltă sclavă/baiaderă, îndrăgostite, amândouă, de același bărbat – un războinic glorios. Atât în operă, cât și în balet, unul dintre acte este dominat de o ceremonie impresionantă: marșului triumfal de pe malurile Nilului, din „Aida”, îi corespunde dansul baiaderelor ce coboară din Regatul Umbrelor.

Baletul „Baiadera” este o producție tipică pentru epoca în care a fost creat. Are decoruri exotice, luxuriante, costume somptuoase, scenariu melodramatic, toate alcătuind pretextul ideal pentru dansuri spectaculoase și scene de pantomimă. Nu se știu prea multe despre originile baletului și nici nu se poate spune cu exactitate cine a semnat libretul. De-abia în 1900, în „Gazeta de Sankt Petersburg” este menționat ca autor al libretului Serghei Hudekov, prozator, dramaturg și istoric al baletului. Însă, într-o scrisoare adresată redacției ziarului, Petipa și-a revendicat paternitatea libretului, susținând că Hudekov nu a contribuit la scenariu decât într-o mică măsură. Redacția „Gazetei” i-a prezentat scuzele de rigoare maestrului de balet, prezentându-l apoi pe Petipa drept unicul autor al libretului.

O posibilă sursă de inspirație se poate să fi fost opera-balet în două acte „Le Dieu et la Bayadère”, cunoscută și sub titlul de „La Courtisane amoureuse”, pe muzică de Daniel-François-Esprit Auber, în coregrafia lui Filippo Taglioni, reprezentată pentru prima dată la Opera din Paris, în 1830. Libretul a fost scris de Eugène Scribe plecând de la „Der Gott und die Bajadere” de Johann Wolfgang von Goethe. Eroina baletului a fost nimeni alta decât Marie Taglioni.

Marius Petipa a creat baletul „Baiadera” special pentru Ekaterina Vazem, prim-balerina Teatrului Mare Imperial de la Sankt Petersburg. De la mijlocul până la finele secolului al XIX-lea, scena de balet a Rusiei a fost dominată de artiști străini, însă, începând din anii 1860, administrația Teatrelor Imperiale a încurajat promovarea balerinilor ruși. Așa se face că Ekaterina Vazem a avansat pas cu pas în trupa Baletelor Imperiale, ajungând printre cele mai faimoase balerine ale companiei. Inițial, rolul războinicului Solor era rol de pantomimă, fără momente de dans clasic. La premieră, rolul lui Solor a fost interpretat de Lev Ivanov, și el prim-balerin al Teatrului Mare Imperial. Ulterior, Lev Ivanov va deveni maestru de balet secund al Teatrului Mare Imperial și un apreciat coregraf.

 

Tabloul Regatul Umbrelor este un exemplu elocvent de ceea ce se numește balet blanc. Adesea, acest tablou este prezentat independent. Regatul Umbrelor l-a făcut pe faimosul critic de balet Clive Barnes să scrie: Dacă nu îți place „Baiadera”, atunci chiar că nu îți place baletul (1963).

Pas de deux-ul cu eșarfă, dansat de Solor și Nikiya în tabloul Regatul Umbrelor este unic, pentru că protagoniștii, spre deosebire de alte pas de deux-uri, nu intră în contact unul cu celălalt. Cei doi dansează unul la un capăt al eșarfei, celălalt la alt capăt, creând astfel impresia că Solor o susține pe Nikiya de la această distanță.

Variația Idolului de bronz este una dintre cele mai solicitante variații masculine. Idolul de bronz nu face parte din coregrafia originală a lui Petipa. A fost inclus în „Baiadera” de-abia în 1948, de coregraful Nikolai Zubkovski. Dacă se prezintă baletul complet, în patru acte, variația se dansează la începutul actului al IV-lea. În schimb, dacă se prezintă versiunea în trei acte, această variație se dansează în actul al II-lea.

Mult timp, „Baiadera” a rămas necunoscută publicului occidental, ca urmare a degradării relațiilor politice și culturale dintre statele vestice și URSS în secolul al XX-lea. Inițial, spectatorii de la Londra și Paris au avut ocazia să vadă doar tabloul Regatului Umbrelor, în 1961, cu prilejul unui turneu al trupei de balet a Teatrului Kirov de la Leningrad (azi St. Petersburg), în care a făcut senzație Rudolf Nureyev, pe atunci în vârstă de numai 23 de ani. Doi ani mai târziu, în 1963, Rudolf Nureyev a reluat coregrafia lui Marius Petipa, prezentând Regatul Umbrelor pe scena de la Covent Garden, la Londra. În 1974, Natalia Makarova a pus în scenă acest tablou pentru American Ballet Theatre.

La Opera Națională din București, baletul „Baiadera” a avut premiera în stagiunea 1994-1995, în regia și coregrafia lui Valeri Kovtun.
*sursa